În perioada 17-23 mai 2021, A.O. „Automobil Club din Moldova” (ACM), cu suportul Direcțiilor locale de educație, tineret și sport și a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al RM, au organizat acțiuni de susținere a celei de-a VI-a ediții a Săptămâni Globale pentru Siguranța Rutieră a ONU, în cadrul mai multor instituții de învățământ din capitală.
Astfel, în comun cu Teatrul ”Oratorul”, la 8 licee din capitală (liceele teoretice ”Minerva”, ”Universul”, Ștefan cel Mare”, ”Dimitrie Cantemir”, ”Iulia Hașdeu”, ”Antioh Cantemir”, ”Kiril și Metodiu”, ”George Meniuc”) au fost organizate flashmob-uri cu implicarea elevilor, pentru atragerea și sensibilizarea atenției publice și a autorităților responsabile, spre necesitatea intervențiilor în domeniul securizării zonelor din jurul școlilor, pentru a asigura copiilor un drum sigur casă-școală. În semn de suport al inițiativei, elevii s-au aranjat în forma cifrei 30, aceasta fiind filmat cu o dronă.
Pe parcursul acestei săptămâni, profesorii au petrecut lecții de siguranță rutieră, precum și au fost organizate concursuri tematice în fiecare instituție individual. De asemenea, ACM, împreună cu „Oratorul„, au petrecut o scurtă instruire la tematica siguranței rutiere pentru picii de la grădinița ”Mărțișor”, desenând și decupând împreună inima #Love30 - logo-ul campaniei globale pentru a le dărui părinților.
La data de 21 mai, a avut loc ședință la nivel național, cu implicarea profesorilor și părinților din toată republica, în legătură cu inițiativa de instituire a regimului de de viteză de 30km/h în jurul școlilor și în zonele periculoase pentru participanții vulnerabili la trafic și riscurile rutiere la care sunt supuși copiii lor lângă școală și lângă casă, demonstrând că străzile cu viteză redusă pot salva vieți, precum și oferi un mediu sigur de dezvoltare și circulație copiilor. Toți participanții la ședință au susținut inițiativa și sunt pentru limitele de viteză 30km/h.
Toate acțiunile din cadrul acestei săptămâni sunt menite să atragă atenția publică și a factorilor de decizie asupra problemei vitezei excesive, care este principalul factor de risc și prima cauză a deceselor și traumatismelor rezultate în urma accidentelor rutiere, care este și prima cauză a deceselor în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-29 ani, la nivel mondial.
Acțiunile #Love30 urmăresc creșterea gradului de înțelegere privind riscurile rutiere, cuprinzând o serie de activități de sensibilizare a publicului și combatere a fenomenului accidentelor rutiere la nivel internațional, pentru a salva milioane de vieți pe drumuri. De asemenea, presupune luarea unor măsuri urgente pentru reducerea numărului de decese și traumatisme cu 50% până în 2030; obiectiv stabilit în Obiectivele globale ale ONU pentru dezvoltare durabilă pentru următorii 10 ani (2030).
Pentru a susține campania, partenerul ACM - Alianța Estică pentru Transport Sigur și Durabil (EASST) - a realizat o scurtă animație prin care atenționează șoferii să reducă viteza la 30 km/h în adiacentul școlilor: YOUTUBE.
Activitățile din cadrul Săptămânii Globale pentru Siguranța Rutieră a ONU în Moldova sunt finanțate de către FIA, FIA Foundation, Alianța Estică pentru Transport Sigur și Durabil (EASST) din Marea Britanie și Alianța Globală a ONG-urilor pentru Siguranță Rutieră.